Valea Iadului

Valea Iadului

Una dintre cele mai frumoase zone turistice din România poartă un nume “înfricoşător”: Valea Iadului. Până şi şpanul domnesc Dimitrie Meciu, la 1816, scrie că acest ţinut nu ar trebui să se numească Iad, ci Rai, atât pentru magia iscată de frumuseţile sale, cât şi pentru oamenii săi aparte. Numai că, ceea ce vede ochiul turistului, nu percepe şi băştinaşul, cel care se înfruntă, zi de zi, cu natura şi cu vremurile. Şi nici natura, nici vremurile n-au fost prea darnice cu locuitorii acestei văi. Dimpotrivă.

Numele văii, consemnat pe majoritatea hărţilor austro-ungare din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, Jad, are o accentuată conotaţie psihologică. El s-a născut în urma inundaţiilor şi prăpădeniilor produse de apele înfuriate “cumplit de înspăimântător”, inundaţii care se întâmplau aproape în fiecare an. Atunci, între versanţii Munţilor Pădurea Craiului şi ai Bihorului, de la Dealu Mare şi până în Bulz, la confluenţa cu Crişul Repede, Iadul umplea valea îngustă, vuind îngrozitor, clocotind de mânie, devastând gospodăriile, secerând vieţi de oameni şi animale, producând panică. Se spune încă, şi băştinaşii chiar cred că acesta ar fi adevărul, că Dumnezeu, nemaisuferind răutatea şi îndepărtarea oamenilor de cele morale şi sfinte, îi pedepseşte cu potop de ape, pentru a-i atenţiona şi îndrepta. Această credinţă se accentua cu atât mai mult cu cât vremurile erau mai tulburi şi mai grele, consolidând ideea biblică a apocalipsei.

“Vremurile groaznice din bătrâni povestite” dau fiori ascultătorilor, fiindcă echivalează cu tragedii ai căror autori, apele crişului, părăsesc legendele, reflectând întâmplări şi realităţi care au marcat, peste milenii, viaţa şi rosturile unor oameni încercând, cel mai adesea, doar să supravieţuiască. Cărţi vechi cu însemnări manuscrise, găsite în Bihor, inventariate de istoricul Florian Dudaş, oferă un număr de-a dreptul impresionant de ştiri privind acest fenomen. Fenomen conjugat, în conştiinţa oamenilor, cu alte anomalii ale naturii, dezastruoase pentru fiinţa umană, şi demne de acel ţinut al pedepsei care este Iadul, în conştiinţa creştinilor ortodocşi.

Aşa cum bine remarca Iorgu Iordan, Valea Iadului poate fi considerată o adevărată arhivă ce păstrează amintirea unor întâmplări şi fapte mai mult sau mai puţin vechi, petrecute de-a lungul timpurilor şi impresionând într-un chip oarecare sufletul popular.

Însă, privind fenomenele prin prisma geografiei României, se poate afirma că toponimia este “o sinteză a unor caracteristici fizico-geografice ale scoarţei terestre şi, în acelaşi timp, un fel de registru, mai întâi rostit şi apoi consemnat în scris, al faptelor şi evenimentelor sociale”. Într-un final se poate concluziona, după cum susţinea şi geograful rus Nadezin că toponimia este “graiul pământului, iar pământul – cartea în care istoria omenirii se înscrie în nomenclatura geografică”.

Însă, în ciuda istoriei grele la care au fost supuşi localnicii, frumuseţea locului a bucurat, de-a lungul timpului, sufletele şi privirile multora. Iar bucuria este întemeiată numai dacă ar fi să vorbim chiar şi numai despre un singur loc: Leşu.

regio

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeana prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala.

Pentru informaţii detailate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeana, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului României.