PRELUCRAREA FIBRELOR TEXTILE

prelucrarea-fibrelor-textile-zona-beiusului

Una dintre culturile agricole cele mai populare în zonă a fost, fără îndoială, cea a cânepii. Era nelipsită din nici o gospodărie, chiar dacă suprafaţa agricolă oferită ei era mult mai mică decât cea pentru cereale.

Explicaţia omniprezenţei ei este simplă, cânepa şi mult mai puţin inul oferind materia primă pentru confecţionarea aproape a tuturor pieselor de îmbrăcăminte, a portului popular, a textilelor de interior, a sacilor pentru cereale, a frânghiilor. Este o cultură tradiţională odată ce Herodot, vorbind despre daci, ţinea să remarce: „Le creşte în ţară şi cânepa care este foarte asemănătoare cu inul, afară de grosime şi mărime…Tracii îşi fac din cânepă haine, care aduce foarte mult cu cele de in…”. Oricum cultivarea cânepii şi inului îl precede pe Herodot cu câteva bune mii de ani, venind din neolitic.

Cert este oricum că la 2500 de ani de la sublinierile lui Herodot, ţăranii din zona Beiuşului şi nu numai ei cultivau cu consecvenţă cânepa care, alături de grâu dintre plantele de cultură, era nu numai cea mai prezentă în viaţa cotidiană a ţăranului, respectiv a ţărancei (cu prioritate) ci şi cea mai încărcată cu semnificaţii, ce-i evidenţiau omniprezenţa. Cânepa era cultivată fie în grădini, fie în hotarul satului în locuri speciale, cu pământ mai bun, numite cânepişti. În alternativă, de obicei cu cartoful. Se semăna primăvara şi se recolta de două ori, vara şi toamna, de obicei în clacă, prin smulgere şi tăiere. Lăsată la uscat, apoi îmblătită ca să-i scoată sămânţa, legată în mănuşi, în sarcini, cânepa era pusă la topit în apa Crişului sau în bălţi, una sau două săptămâni. Apoi era scoasă la soare, desfăcută în mănunchi să se usuce bine.
torsul lanii
Operaţia de prelucrare începea de fapt cu meliţarea ei, partea lemnoasă, „pozdărăii”, fiind zdrobiţi între fălcile meliţei. Urma sortarea fibrei textile rămase, prin trei tipuri de piepteni, pe categorii calitative ale fibrei, ce fiecare răspundea în continuare anumitor uzanţe. Astfel fuiorul cel mai fin era folosit ca urzeală şi rareori ca băteală în război, pentru ţesături mai fine, ştergare, feţe de masă, iar cel mai puţin fin, „drugalăii”, pentru băteală la saci, strojacuri – saltele, lipidee – cearceafuri. După meliţare urma aşezarea caierului pe furca de tors şi apoi torsul propriu-zis, obţinerea firului prin răsucirea manuală a fuiorului, fir adunat pe fus. Torsul era realizat, ca şi meliţatul de altfel, numai de către femei. Era o ocupaţie ce acoperea primele luni de iarnă din viaţa cotidiană a gospodinelor, individuală sau puternic socializată prin organizarea de şezători, de clăci, torsul căpătând dimensiuni ce depăşeau simpla operaţie tehnologică, constituind un cadru de comunicare, de spiritualizare a vieţii satului. Asta pentru toate vârstele, dar şi pentru fete şi feciori în contextul întâlnirilor premaritale, în care furatul fusului de către fecior, restituit în schimbul unor săruturi sau îmbrăţişări, sporea farmecul şezătorilor şi acredita viitoarele relaţii matrimoniale.
Firul tors pe fuse era apoi adunat în ghemuri, prin derularea firelor de pe fusul fixat într-un fusar. De aici erau făcute jirebii pe râşchitor şi înălbite în ciubere, cu cenuşă deasupra unui cenuşer, pe care se turna repetat leşie caldă, ce se scurgea peste jirebiile puse în ciubăr. Odată albite, aşezate pe vârtelniţe, jirebiile erau făcute ghem, depănate. Cele mai puţine ce intrau ca băteală sau nivedeală color erau vopsite în culori naturale, obţinute din scoarţă de arin, coji de nuci verzi, flori de roibă sau de şuvar etc.
Pentru a obţine nivedeala în care se bătea pânza, urma depănarea jirebiilor pe urzoi. Niveditul era premers de învelitul, ce înfăşura firele de urzeală pe sulul din spatele războiului, aşezând vergi între straturile de urzeală. Niveditul însemna trecerea firelor longitudinale ale ţesăturii, cele în care se bătea apoi băteala, prin iţe, două, trei sau patru iţe, şi spată, prin tehnici speciale, diversificate şi în funcţie de calitatea ţesăturii ce trebuia obţinută. Celelalte fire, deci cele ce urmau să fie bătute în război, erau adunate în gheme de pe jirebiile aşezate în vârtelniţă. Din gheme, prin intermediul socalei, firul era răsucit pe ţevi, care introduse în suveică erau trecute, succesiv, printre firele urzelii şi bătute cu brâglele, care le îndesau în pânză. În timpul ţesăturii se realizau şi primele decoruri, prin vrâste de diferite culori introduse în urzeală în cazul celor longitudinale, sau în băteală în cazul celor pe lăţime. De asemenea, prin numeroase forme de alesătură: cu boţi, cu spetează, cu suveica. Urma înălbitul pânzei, cam după aproximativ aceeaşi tehnică cu înălbitul jirebiilor. După care, utilizarea pânzei în confecţionarea pieselor de port popular, a textilelor de interior, uzualizare care marca nu doar un spor de funcţionalităţi şi semnificaţii, ci şi de exprimare a dragostei pentru frumos, a acelor eleganţe fără egal, specifice artei populare.
Alături de fibra textilă obţinută din cânepă sau in, în realizarea ţesăturilor pentru costume, pentru textilele ce decorau interioarele locuinţei sau pentru alte uzanţe gospodăreşti, lâna a fost şi ea o materie primă foarte generoasă şi, de aici omniprezentă. Existenţa ei pornea de la cea de-a doua ocupaţie de bază a oamenilor locului, creşterea animalelor. Păstoritul local şi cel pendulatoriu, mai puţin sau deloc cel transhumant, a fost favorizat de cadrul geoclimatic al zonei cu întinsele fâneţe şi păşuni alpine. În mare, tehnologia prelucrării lânii se suprapune peste cea a textilelor, uzitând în general cam acelaşi instrumentar. De aceea, pentru a nu deveni redundanţi, o s-o trecem în revistă, pe scurt, evidenţiind doar diferenţierile. Prima diferenţiere ţine chiar de obţinerea materiei prime. Lâna era obţinută prin tunderea oilor, primăvara, în sezonul în care oile oricum îşi schimbau blana, abandonau deci lâna de peste iarnă. Tunsul se realiza cu un foarfece special, de mână, realizat de fierarii locali, la începuturi. După tundere, lâna era spălată apoi scărmănată. Scărmănatul, ocupaţie migăloasă, desprindea firul de lână din laţele blănii tunse de pe oaie, eliminând şi resturile vegetale agăţate în ea. Urma pieptănatul, cu aceiaşi piepteni ca şi la cânepă, stabilindu-se diferenţierile calitative. Lâna cu fir mai lung va fi folosită la urzeală, iar cea cu fir mai scurt, canurile, la băteală. Urma prinderea lânii în caer, pe furci, apoi torsul, cu firul pentru urzeală mai subţire şi mai răsucit pe fusul ţinut în sus, şi cu firul mai gros şi mai puţin răsucit pe fusul ţinut în jos, pentru băteală. După fus, firul era depănat în jirebii pe râşchitor. În stadiul de jirebii, lâna ce se dorea vopsită era introdusă în apa ce conţinea coloranţi, de obicei fără a fi fiartă. Ca şi la cânepă, coloranţii tradiţionali erau de natură vegetală. Se foloseau în acest scop: coajă de arin, coji de nucă uscată sau verde, coji de cânepă, coajă de sânger, gogoşi de stejari etc. în funcţie de culoarea dorită: negru, roşu, verde, albastru – cu nuanţele de rigoare. Urmau urzitul şi învelitul pe sulul războiului, apoi niveditul şi ţesutul propriu-zis, după aceeaşi tehnologie cu a firului de cânepă. După cum erau introduse, în urzeală sau în băteală, firele colorate, mai ales în cazul ţolurilor sau catrinţelor, se obţineau efecte decorative importante. Peste tehnologiile de prelucrare ale ţesăturilor de cânepă, cele de lână trebuiau în plus dubite, în cunoscutele pive sau şteze, instalaţii tehnice despre a căror funcţionalitate şi răspândire în zonă vorbim în altă parte.
razboiul de tesut
Odată trecute prin aceste tehnologii, ţesăturile de lână deveneau materie primă pentru confecţionarea unor piese de port: sumane, cioareci, obiele, laibăre sau ţesături de interior, în special ţoluri, scoarţe sau străiţi, desăgi, uneori chiar saci etc

regio

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeana prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala.

Pentru informaţii detailate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeana, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului României.