POMICULTURA

pomicultura-zona-beiusului

Peisajul deluros, solurile nu prea fertile au obligat locuitorii zonei, aşa cum am văzut, în primul rând la o mai accentuată preocupare faţă de creşterea animalelor, atât cele de tracţiune, cât şi cele pentru lapte, lână etc. mai accentuată decât în satele de câmpie.

Tot pentru valorizarea resurselor solului, locuitorii zonei au practicat mult mai accentuat decât în satele de câmpie pomicultura şi parţial viticultura. Poamele, fructele erau utilizate şi ca resurse alimentare pentru propriul consum, dar constituiau şi o marfă importantă pe piaţa de schimb cu satele de câmpie. Prunii şi merii erau cultivaţi şi intercalat cu culturile agricole, de obicei pe marginile grădinilor, dar şi în culturi exclusive, pe pantele însorite ale dealurilor, prin fâneţe. Nucul a fost şi el cultivat cu insistenţă în special pe văile pietroase ale Crişului şi ale afluenţilor săi, spaţii în general improprii altor culturi domestice.
Cultura prunilor a căpătat, fără îndoială, extensie după asimilarea în zonă a tehnologiilor de distilare pentru obţinerea alcoolului. Prunele destinate distilării pentru obţinerea pălincii erau culese şi depozitate în ciubere sau dogăi de mare capacitate, lăsate să dospească, să „facă pod” o lună, două sau mai mult şi apoi duse la cazan ca borhot. Cazanele de fiert ţuică, alambicurile erau confecţionate de ţigani nomazi, din aramă. Erau aşezate pe un catlan-cuptor în care ardeau lemne. Deasupra aveau un comănac ce concentra vaporii obţinuţi din fierberea prunelor şi îi dirija pe conducte într-un fel de butoi de răcire, de condensare a vaporilor pentru obţinerea votcii sau răchiei. În perioada fierberii, în cazan borhotul era mereu amestecat cu o instalaţie acţionată manual prin învârtirea unei manivele. În zona Beiuşului şi în general în Transilvania, răchia era fiartă a doua oară pentru a câştiga în tărie şi a se obţine pălinca propriu-zisă.
Pentru preparatul pălincii erau folosite şi alte fructe: mere, pere, coarne etc. Borhotul rămas după stoarcerea strugurilor era şi el fiert după aceeaşi tehnologie, obţinându-se tescovina.
Pentru a ne da seama cât de repede s-a generalizat această tehnologie a distilării prunelor în cazane speciale pentru obţinerea pălincii, dăm o statistică a acestor pălincării pentru zona Beiuşului, după Registrul de dijme din 1733. Aici sunt menţionate, câte o pălincărie în satele: Negru, Ţigăneşti, Păcăleşti, Belejeni, Şebiş, Leleşti, Bunteşti, Săud, Ferice, Poenii de Jos, Chişcău, Dumbrăvani, Bărăşti, Hotar, Vărzarii de Sus, Leheceni, Sălişte de Vaşcău, Poiana, Criştior, Şoimuş, Drăgoteni, Pocola, Ioaniş, Şuncuiuş, Urviş, Burda, Budureasa, Sălişte de Beiuş, Bălăşeni, Cucuceni, Petrileni, Fânaţe; câte două pălincării în satele: Ţigăneşti, Leleşti, Cociuba Mică, Gurani, Sudrigiu, Lunca- Urseşti, Cărpinet, Călugări, Sohodol-Izbuc, Briheni, Căbeşti, Sânmartin, Feneriş, Uileac, Curăţele, Cresuia, Talpe, Mierag, Tărcăiţa, Ghighişeni, Ştei, Hârsăşti, Seghişte, Sighiştel; câte trei pălincării în satele: Brădet, Sârbeşti cu Folteşti, Vălani cu Pietrani, Beiuşele, Hinchiriş, Lazuri de Beiuş, Cusuiuş, Câmpanii de Jos; câte patru pălincării în: Vaşcău, Meziad, Remetea, Rieni; câte cinci pălincării în: Forău cu Josani; câte şase pălincării în satele: Şuşti, Totoreni; opt pălincării în Băiţa; 11 în Tărcaia şi câte 12 pentru Finiş şi pentru Negru. Deci, fix 180 de cazane de fiert ţuică. Producţie, nu glumă. E remarcabilă densitatea lor în satele cu populaţie maghiară, din apropierea târgului de la Beiuş, unde se valorifica mare parte din producţie. Dacă vreţi o comparaţie, în aceeaşi perioadă în zonă funcţionau 95 de mori, deci ceva mai puţin decât cazane. Raportarea pălincăriilor pe comunităţi ne dă şi o imagine reală asupra întinderilor livezilor de pruni, în fiecare sat.
Iată consemnat momentul strict pentru Beiuş, în chestionarul statistic din 1820: „Pe lângă aceasta fierb vinars foarte tare şi cu gust plăcut din prune, cireşe, zmeură, pere sălbatice, mure, porumb şi grâu în cantităţi mari, pe care evreii îl vând în diferite părţi ale regatului şi îl exportă peste graniţă”.
Soiurile de fructe erau în general cele tradiţionale. Pentru prune, comune erau prunele roşii, corcoduşele şi prunele albuţe, mai târziu negruţele şi bistriţele, prune mai dulci din care se prepara de obicei magiunul. Pentru meri, tot soiuri tradiţionale: merele dulci, tomnatice, cormoşe, busuioace, domneşti, mai târziu ionatane, batule. Perii, merii gutui erau ceva mai rari, ca şi cireşii şi vişinii, de altfel. Pentru meri şi peri, existau şi soiurile sălbatice, pădureţe, ca şi pentru cireşi de altfel. Din merele şi perele pădureţe se prepara cidrul – cigheriul, o băutură frecvent utilizată, dar foarte acră, de unde expresia comună „acru ca cigheriul”. În valorificarea produselor din flora spontană, locuitorii zonei, alături de merele şi perele pădureţe, adăugau şi altele precum: murul, zmeura, afinele, coarnele, alunul, fragii, ciupercile, fie pentru rachiuri speciale, fie compoturi sau ca hrană, prin uscare în cazul ciupercilor.
Fructele, cu deosebire merele şi perele, prunele erau uscate la soare, pe leasă de nuiele, uneori în instalaţii speciale numite şuşnice, care produceau căldură în vederea uscării, alteori băgate în cuptor, după coacerea pâinii sau în cuptorul mai puţin încălzit. Din prune se prepara, însă, mai ales mierea de prune, magiunul. Erau folosite de obicei prunele târzii, bistriţele şi negruţele, mai dulci. Erau fierte într-o căldare specială, de aramă, în care se învârtea cu un instrument din lemn, ca să nu se prindă prunele de fund şi ca să se omogenizeze magiunul. Acesta, pus în oale mari de lut, era hrană importantă peste iarnă, alături de prunele uscate, consumate direct sau fierte.

regio

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeana prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala.

Pentru informaţii detailate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeana, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului României.